Atenţie cum conduceţi pe drumurile publice!

Atenţie cum conduceţi pe drumurile publice!

🕔09:56, 29.nov. 2016

Poliţia Română recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare şi să evite efectuarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat, se dovedesc extrem

Citeşte articolul
Fără apă la robinet

Fără apă la robinet

🕔16:35, 28.nov. 2016

Din cauza unor lucrări de reparaţii, Compania Judeţeană ApaServ va sista furnizarea apei potabile luni şi marţi în mai multe zone ale municipiului Piatra Neamţ, dar şi în localităţile limitrofe. Astfel: LUNI, 21.11.2016, intre orele 09:00-14:00, in municipiul Piatra Neamt,

Citeşte articolul
“Doamna”, la ceas aniversar

“Doamna”, la ceas aniversar

🕔15:53, 28.nov. 2016

Asociaţia Pedagogică „Educatoarea” Neamţ a sărbătorit 25 de ani de existenţă, acţiunea reunind peste 160 de invitati – membri ai structurii, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar şi ai altor instituţii locale, colaboratori şi membri fondatori. După prezentarea istoricului asociaţiei, preşedintele prof.

Citeşte articolul
Rectificare bugetară, prea târziu!

Rectificare bugetară, prea târziu!

🕔15:36, 28.nov. 2016

Preşedintele Consiliului judeţean Neamţ, Ionel Arsene susţine că rectificarea bugetară a venit cu întârziere. Aceşti bani nu ar putea fi cheltuiţi până la sfârşitul anului, deoarece sunt paşi legali de făcut, care durează. Este vorba despre cele 35,5 milioane de

Citeşte articolul
Executori judecătoreşti şi avocaţi, reţinuţi de poliţişti

Executori judecătoreşti şi avocaţi, reţinuţi de poliţişti

🕔15:28, 28.nov. 2016

O grupare specializată în șantaj și deturnare a licitațiilor publice, care acţiona în judeţele Bacău, Neamț și Iași a fost destructurată, după o acţiune a poliţiştilor din cele trei judeţe coordonaţi de procurorii DIICOT Bacău. Polițiștii din structurile de combatere

Citeşte articolul
Un bărbat din Urecheni a fost împușcat de polițiști

Un bărbat din Urecheni a fost împușcat de polițiști

🕔00:38, 26.nov. 2016

Un bărbat de 38 de ani din Urecheni a fost împușcat de polițiști. Oamenii legii au acţionat după ce bărbatul a făcut o criză. Familia a solicitat la 112 sprijinul cadrelor medicale de la Serviciul de Ambulanţă, însă la vederea

Citeşte articolul
13 contestaţii

13 contestaţii

🕔13:43, 24.nov. 2016

13 profesori care au susţinut concursul pentru ocuparea postului de director în unităţe de învăţământ din judeţul Neamţ au depus contestaţie la notele primite în urma susţinerii probelor. Potrivit metodologiei de concurs, doar proba interviului (prezentarea ofertei manageriale) a putut fi

Citeşte articolul
Alertă sanitar-veterinară

Alertă sanitar-veterinară

🕔13:21, 24.nov. 2016

Toate primăriile nemţene au primit notificare de la Direcția Județeană Sanitară Veterinară să informeze cetățenii asupra obligativității menținerii păsărilor în curți, iar în fermele comerciale de păsări s-a dispus respectarea cu strictețe a condițiilor de biosecuritate, având în vedere pericolul

Citeşte articolul
Judecătoarea Gabriela Baltag, validată în CSM

Judecătoarea Gabriela Baltag, validată în CSM

🕔13:15, 24.nov. 2016

Judecătoarea Gabriela Baltag de la Tribunalul Neamț și președinta Asociației Magistraților din România, a fost aleasă cu cele mai multe voturi de colegii de la tribunalele din țară. Ea a primit susținerea a 777 de judecători de tribunale, dintre cei

Citeşte articolul
Vă invităm la teatru!

Vă invităm la teatru!

🕔12:42, 24.nov. 2016

Iubitorii artei teatrale sunt invitaţi de actorii Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ să petreacă câteva ore într-o lume mirifică. Vineri, 25 noiembrie, ora 19.00, Sala Studio “Corneliu – Dan Borcia”Am căzut în cap, da-mi trecedupă o idee de Slawomir Mrożek, regia Antonella

Citeşte articolul