- FESTIVALUL DE TEATRU PIATRA NEAMȚ, ediția 37, Teatrul – un dincolo prezent
- În preajma Sărbătorii Floriilor CORUL ACADEMIC „BYZANTION” CONCERTEAZĂ LA PIATRA-NEAMȚ
- CONCURSUL NAŢIONAL DE ARTE PLASTICE „NICOLAE MILORD”, EDIŢIA A X-A
- LA ORIZONT, FESTIVALUL CONCURS „FLORILE CEAHLĂULUI”, EDIȚIA A XXXVI-A
- Un nou atelier de icoane pe sticlă
- Expoziție de icoane pe sticlă Emilia Nicolaescu
Un bărbat violent din Mărgineni a ajuns în arestul IPJ Neamț
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Săvinești au identificat și reținut un bărbat de 44 de ani, care ar fi amenințat și agresat două persoane într-o societate comercială din Mărgineni. Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Neamț.
La data de 17 noiembrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești au fost sesizați de către un bărbat de 44 de ani cu privire la faptul că la o societate comercială din localitatea Mărgineni a izbucnit un conflict.
Altercația a fost aplanată cu operativitate de polițiștii sosiți la fața locului, stabilindu-se faptul că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, un bărbat de 44 de ani, din Mărgineni, s-ar fi manifestat agresiv și ar fi adresat injurii și amenințări cu acte de violență persoanelor aflate în incinta societății. Totodată, acesta ar fi lovit doi bărbați de 32, respectiv 34 de ani, ambii din Mărgineni.
Întrucât bărbatul a manifestat o atitudine ostilă, polițiștii l-au imobilizat și condus la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor.
În urma administrării probatoriului, cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Neamț, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Astăzi, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.
Articole similare:
Niciun comentariu
Scrie un comentariu
Lasă un răspuns Anulează răspunsul






Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.
Scrie un comentariu