A ajuns după gratii pentru că și-a bătut crunt concubina

Admin
de Admin decembrie 31, 2022 13:25

A ajuns după gratii pentru că și-a bătut crunt concubina

La data de 29 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au fost sesizați cu privire la faptul că, o femeie de 42 de ani, din Nisiporești, a fost agresată de concubinul său, de 23 de ani, din aceeași localitate.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, la data de 29 decembrie, în jurul orei 14:00, cel în cauză, pe fondul consumului de alcool, ar fi exercitat asupra femeii de 42 de ani acte de violență, aceasta fiind transportată la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate .

Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu iar în baza probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit de comiterea infracțiunilor de violență în familie.

La data de 30 decembrie, persoana în cauză a fost prezentată instanței de judecată, față de aceasta fiind dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.


Admin
de Admin decembrie 31, 2022 13:25
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns