- O nouă ediție a Clubului Micului Jurnalist
- Atelier creativ de bijuterii din rășină
- FESTIVALUL DE TEATRU PIATRA NEAMȚ, ediția 37, Teatrul – un dincolo prezent
- În preajma Sărbătorii Floriilor CORUL ACADEMIC „BYZANTION” CONCERTEAZĂ LA PIATRA-NEAMȚ
- CONCURSUL NAŢIONAL DE ARTE PLASTICE „NICOLAE MILORD”, EDIŢIA A X-A
- LA ORIZONT, FESTIVALUL CONCURS „FLORILE CEAHLĂULUI”, EDIȚIA A XXXVI-A
Vrei să fii detectiv particular? Vezi ce condiţii trebuie să îndeplineşti…
În conformitate cu prevederile Legii 329/2003, privind exercitarea profesiei de detectiv particular, la data de 8 decembrie 2017, orele 10.00, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț de pe str. Eroilor, nr.16, se va organiza examenul de atestare a calității de detectiv particular.
Tematica de examinare stabilită de Inspectoratul General al Poliției Române se regăsește postată la afișierul unității, sau poate fi adusă la cunoștința celor interesați, zilnic, în intervalul orar 08.30-09.30, de către ofițerul responsabil din cadrul IPJ Neamț.
Candidații pot depune dosarele pentru atestatul de detectiv particular până pe data de 23.11.2017, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 5 din Legea nr.329/2003:
– are cetăţenie română sau cetăţenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spaţiului Economic European;
– posedă cel puţin studii medii şi este absolvent a unei şcoli postliceale de detectivi sau a îndeplinit funcţia de poliţist ori lucrător în cadrul unor instituţii publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranţei naţionale ori este absolventă a unei instituţii de învăţământ superior;
– este apt din punct de vedere medical;
– să nu fi fost condamnat pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie;
– nu desfăşoară o activitate care implică exerciţiul autorităţii publice;
– a obţinut avizul inspectoratului de poliţie judeţean sau al Direcţiei
generale de poliţie a municipiului Bucureşti, după caz;
– a promovat examenul de atestare a calităţii de detectiv particular.
Articole similare:
Niciun comentariu
Scrie un comentariu
Lasă un răspuns Anulează răspunsul






Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.
Scrie un comentariu