Tradiții și superstiții în Vinerea Mare. Ce e bine și ce nu trebuie să faci în această zi!

Admin
de Admin aprilie 30, 2021 11:35

Tradiții și superstiții în Vinerea Mare. Ce e bine și ce nu trebuie să faci în această zi!

Vinerea Mare, numită şi Vinerea Paştelui, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, este o zi de mare doliu pentru întreaga creştinătate, deoarece în această zi a fost răstignit şi a murit pe cruce Domnul Iisus Hristos, spre mântuirea întregii omeniri.

Prin slujbele ținute, biserica ne aduce aminte de patimile Mântuitorului, ce a fost scuipat, batjocorit și răstignit între doi tâlhari, motiv pentru care această zi neagră este cunoscută și ca Vinerea Patimilor.

Vinerea Mare se mai numeşte şi Vinerea Seacă, pentru că femeile în vârstă de la sat ţineau post negru, iar seara, la Denia Prohodului Domnului, luau anafură de la biserică.

În Vinerea Mare, în mijlocul bisericii, se scoate Sfântul Epitaf, pânza care are pe ea chipul Mântuitorului. Credincioşii trec pe sub acest epitaf până în după-amiaza zilei de sâmbătă.

Profundă zi de doliu, tăcere și meditație, Vinerea Mare, sau Vinerea Patimilor, așa cum mai este cunoscută această zi, este cinstită în mod tradițional prin participarea la Prohodul Domnului, slujbă ce se ține în toate bisericile creștine în această seară.

Tradiții și superstiţii

Această zi vine cu o serie de interdicții creștine, dar obiceiurile pot diferi ușor de la zonă la alta. Cele mai multe persoane respectă aceste obiceiuri sau interdicții sperând că vor fi ferite de rele și vor avea parte de noroc sau daruri în restul anului.

  • În această zi este interzis să muncești. Se spune că orice vei munci în această zi nu va ieși bine și astfel vei avea un an lipsit de oprtunități. Nu este permis să speli, coși, gătești sau orice alt tip de treabă.
  • Femeile nu umplu borș în această ziua, ca nu cumva să se scalde în el Necuratul.
  • Femeile nu coc în Vinerea Mare cozonaci, pâine, sau orice altceva, de teamă să nu ardă mâinile Maicii Domnului.
  • În Vinerea Mare femeile nu cos, ca nu cumva să orbească. Femeile nu torc, nu țes și nu spală.
  • Nu este bine să vopsești ouălele în ziua de Vinerea Mare. Cel mai bine este să le vopsești ori în Joia Mare, ori în Sâmbăta Mare.
  • De asemenea, nu trebuie să sacrifici animale sau păsări în această zi.
  • Tot în această zi este interzis consumul de urzici deoarece Domnul a fost bătut cu urzici. Nu este bine nici oțet să consumi deoarece oțet i S-a dat lui Iisus să bea când I-a fost sete. În loc de apă, I S-au udat buzele cu un burete îmbibat în oțet.
  • Nu este bine nici să te tunzi în Vinerea Mare. Tradiția spune că oamenii care vor respecta aceste tradiții vor scăpa de pericole și de boli.

Ce să faci în Vinerea Mare

  • În această zi este recomandat este să ții post negru. Nu ai voie să bei apă sau să mănânci vreun tip de mâncare pentru a avea spor și sănătate. Vinerea Patimilor este o zi de post si rugăciune pentru iertarea păcatelor săvârșite în timpul anului.
  • În zorii zilei, casa se afumă cu tămâie, înconjurând-o de trei ori, pentru ca gânganiile și lighioanele să nu se apropie de ea.
  • Dacă te scufunzi în Vinerea Mare în apă rece de trei ori, vei fi sănătos tot anul.

Dacă plouă în Vinerea Mare va fi un an bun și mănos, iar în cazul în care nu plouă, anul nu va fi unul roditor.


Admin
de Admin aprilie 30, 2021 11:35
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Facebook Pagelike Widget