Doi bărbați au fost reținuți de polițiști pentru că nu au respectat ordinul de protecție față de soții

Admin
de Admin august 23, 2020 17:02

Doi bărbați au fost reținuți de polițiști pentru că nu au respectat ordinul de protecție față de soții

Doi bărbati de 56, respective 66 de ani, din Răucești și Roman, au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, fiind bănuiți de faptul că nu ar fi respectat ordinul de protecție emis de instanța de judecată.

La data de 21 august, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Răucești au fost sesizați de către o femeie de 56 de ani, din localitatea Răucești cu privire la faptul că, concubinul său provoacă scandal la domiciliu.

Din cercetări a reieșit că, un bărbat de 56 de ani, din localitatea Răucești, ar fi pătruns în curtea și locuința concubinei, unde se afla și mama acestuia, provocând scandal.

La data de 26 mai, față de bărbatul în cauză, instanța de judecată a emis un ordin de protecție prin care s-a dispus evacuarea acestuia din domiciliu și să păstreze față de concubina sa o distanță de minim 50 de metri.

În urma administrării probatoriului, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea ordinului de protecție.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

La data de 21 august, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați de către o femeie de 61 de ani, din localitatea Roman cu privire la faptul că, în cursul aceleiași zile, soțul său a încălcat de două ori ordinul de protecție emis de instanța de judecată.

Din cercetări a reieșit că, un bărbat de 66 de ani, din Roman, ar fi pătruns în locuința soției sale, deși la data de 21 august, față de bărbatul în cauză, instanța de judecată a emis un ordin de protecție prin care s-a dispus evacuarea acestuia din domiciliu și să păstreze față de soția sa o distanță de minim 100 de metri.

În urma administrării probatoriului, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea ordinului de protecție.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț iar la data de 22 august a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, care a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.


Admin
de Admin august 23, 2020 17:02
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns