Urmărit de autoritățile din Germania, prins de polițiștii romașcani

Admin
de Admin februarie 28, 2019 12:07

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliţiei municipiului Roman au depistat ieri, un tânăr, de 24 de ani, urmărit de autoritățile germane pentru comiterea a trei infracțiuni de furt agravat, conform legislației din Germania.

La data de 26 februarie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliţiei municipiului Roman au depistat un tânăr, de 24 de ani, din Roman, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare, emis de autorităţile germane, pentru comiterea a trei infracțiuni de furt agravat.

Astfel, în perioada 11 – 16 mai 2017, acesta împreună cu o altă persoană, ar fi comis trei infracțiuni de furt din sediul mai multor companii, de pe raza localităților Mainz şi Budenheim din Germania.

Tânărul a fost prezentat de polițiști Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Bacău.

Astăzi, acesta urmează să fie prezentat Curţii de Apel Bacău pentru confirmarea mandatului european de arestare.


Admin
de Admin februarie 28, 2019 12:07
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns