- LA ORIZONT, FESTIVALUL CONCURS „FLORILE CEAHLĂULUI”, EDIȚIA A XXXVI-A
- Un nou atelier de icoane pe sticlă
- Expoziție de icoane pe sticlă Emilia Nicolaescu
- Unirea Principatelor, evocare la Biblioteca Județeană
- Ziua Culturii Naționale, la Biblioteca Județeană
- Costache Lupu și colaboratorii vor ura Primăria și Consiliul Local Piatra Neamț
Un microbuz în care se aflau 6 persoane a acroșat o căruță, 2 persoane au fost rănite
În această dimineață la ora 06:26, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier în comuna Costișa.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de la Punctul de lucru Roznov (o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD), SAJ Piatra Neamț și SVSU Costișa.
În accidentul rutier au fost implicate un microbuz în care se aflau șase persoane și un atelaj hipo în care se aflau două persoane.
Un bărbat din atelajul hipo, în vârstă de 37 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale. Acesta a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului, ulterior fiind preluat de echipajul SAJ și transportat la UPU Piatra Neamț.
„Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 58 ani, din Săvinești, se deplasa cu o autoutilitară pe Drumul Național 15, ar fi intrat în coliziune un atelaj hipo condus de un bărbat, de 37 de ani, din Mărgineni, ce circula în fața sa, în condiții ce vor fi stabilite în cursul anchetei. În urma evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului atelajului hipo și a unei persoane de 22 de ani, pasager în același atelaj”, a declarat sinsp. Ciofu Ramona – IPJ Neamț.
În cauză, polițiștii vor continua cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.
Articole similare:
Niciun comentariu
Scrie un comentariu
Lasă un răspuns Anulează răspunsul






Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.
Scrie un comentariu