Sub influența alcoolului, s-a accidentat în timp ce mergea cu un moped

Admin
de Admin noiembrie 18, 2021 12:04

Sub influența alcoolului, s-a accidentat în timp ce mergea cu un moped

La data de 16 noiembrie, în jurul orei 16.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Bicaz au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe drumul național 17B.

Din primele cercetări a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 65 de ani, din Poiana Teiului, conducea un moped pe drumul național 17 B, în aceeași localitate, din direcția Farcașa spre Poiana Largului, pe un sector de drum în curbă, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, moment în care s-ar fi dezechilibrat și a căzut pe acostamentul sensului opus de mers.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea bărbatului.

Cel în cauză a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentrație de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la un centru de permanență, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.


Admin
de Admin noiembrie 18, 2021 12:04
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Facebook Pagelike Widget