Petarde și alte obiecte pirotehnice confiscate de polițiști la Roman

Admin
de Admin decembrie 15, 2021 14:51

Petarde și alte obiecte pirotehnice confiscate de polițiști la Roman

La data de 14 decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean  Neamț au acționat pentru depistarea persoanelor neautorizate care comercializează articole pirotehnice.

Astfel, în incinta unei societăți comerciale din municipiul Roman, polițiștii au identificat 1.114 articole, în valoare de aproximativ 2.000 de lei, ce erau deținute fără drept, în scop de comercializare.

Având în vederea că articolele pirotehnice fac parte din categoria celor interzise a fi deținute de către persoane fizice, ele prezentând un grad ridicat de risc pentru persoanele neautorizate, respectiv pentru cele care nu au calitatea de pirotehnician, polițiștii le-au ridicat în vederea confiscării.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, comercializarea de articole pirotehnice din categoria F1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.


Admin
de Admin decembrie 15, 2021 14:51
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns