- FESTIVALUL DE TEATRU PIATRA NEAMȚ, ediția 37, Teatrul – un dincolo prezent
- În preajma Sărbătorii Floriilor CORUL ACADEMIC „BYZANTION” CONCERTEAZĂ LA PIATRA-NEAMȚ
- CONCURSUL NAŢIONAL DE ARTE PLASTICE „NICOLAE MILORD”, EDIŢIA A X-A
- LA ORIZONT, FESTIVALUL CONCURS „FLORILE CEAHLĂULUI”, EDIȚIA A XXXVI-A
- Un nou atelier de icoane pe sticlă
- Expoziție de icoane pe sticlă Emilia Nicolaescu
O femeie a turnat benzină peste lemnele din sobă și a luat foc bucătăria
Prin apel la 112, în această dimineață, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărescă din localitatea Pâțâligeni, comuna Pipirig.
La locul evenimentului s-au deplasat pompierii voluntari din cadrul SVSU Pipirig cu o autospecială de stingere și două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Târgu Neamț.
Incendiul se manifesta în interiorul unei anexe gospodărești (bucătărie de vară) cu posibilitatea propagării la locuință.
Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite. Au ars bunuri materiale aflate în interiorul anexei (obiecte de mobilier, materiale textile, aparate electrocasnice etc) și acoperișul anexei pe o suprafață de 5 mp.
Proprietara locuinței, în vârstă de 63 de ani, a suferit arsuri la nivelul feței și membrelor superioare. Echipajul SMURD a acordat primul ajutor calificat victimei, după care au transportat-o la CPU Târgu Neamț.
”Folosirea combustibilului neadecvat” a fost stabilită ca fiind cauza probabilă de producere a incendiului (a încercat să aprindă focul cu ajutorul benzinei).
Sfaturi privind utilizarea sobelor
- înainte de utilizare, sobele şi coşurile de fum trebuie verificate amănunţit, reparate, curăţate şi date în exploatare în perfectă stare de funcţionare;
- nu este admisă utilizarea sobelor fără uşiţe la focare şi cenuşare, defecte sau izolate necorespunzător faţă de elementele combustibile ale clădirilor;
- în încăperile în care sunt amplasate sobele, nu se admite depozitarea materialului combustibil care să depăşească consumul pentru 24 ore;
- depozitarea ( amplasarea ) materialelor combustibile se face la o distanţă mai mare de 1,00 m faţă de sobele fără acumulare de căldură şi de 0,50 m în cazul sobelor cu acumulare de căldură;
- este interzisă depozitarea materialului combustibil deasupra sobelor;
- în faţa uşiţei de alimentare a sobei, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă metalică având dimensiunile de 0,70 x 0,50 m;
- în timpul funcţionării sobelor, uşiţele focarului şi cenuşarului trebuie menţinute închise;
- este strict interzisă aprinderea focului în sobe prin stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile;
- se interzice uscarea hainelor sau a altor materiale combustibile pe sobe sau în imediata apropiere a lor;
- nu se admite folosirea lemnelor mai lungi decât vatra focarului sobei sau cărbuni cu o putere calorifică mai mare decât cea stabilită de producător (cocs de furnal);
- cenuşa se va evacua periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce se vor stinge resturile de jar;
- se interzice funcţionarea sobelor supraîncălzite;
Articole similare:
Niciun comentariu
Scrie un comentariu
Lasă un răspuns Anulează răspunsul






Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.
Scrie un comentariu