Modificări legislative la regimul armelor și munițiilor

Admin
de Admin decembrie 14, 2021 15:03

Modificări legislative la regimul armelor și munițiilor

Având în vedere că începând cu data de 12 decembrie a.c. au fost aduse modificări Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, vă supunem atenției aceste modificări.

Conform articolul III din Legea 272/2021, persoanele fizice autorizate să dețină arme neletale supuse notificării, dintre cele prevăzute în categoria D pct. 2 şi 3 din anexa la Legea nr. 295/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (pistoale de semnalizare sau pistoalele de start, folosite în competiții sportive) au obligaţia de a se prezenta la organul de poliţie care le are în evidenţă (Inspectoratul de Poliție al județului Neamț – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase), în vederea:

a) înscrierii armei/armelor din certificatul de deţinător în permisul de armă, în cazul celor care posedă un asemenea document;

b) obţinerii permisului de armă, în cazul celor care nu posedă un asemenea document, cu respectarea condiţiilor stabilite de Legea nr. 295/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la autorizarea portului şi folosirii armelor neletale din categoria celor supuse autorizării.

Conform art. III, alin. (2) din Legea 272/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, la împlinirea termenului prevăzut la alin. (1), certificatele de deţinător ale posesorilor armelor neletale prevăzute în categoria D pct. 2 şi 3 din anexa la Legea nr. 295/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care nu şi-au îndeplinit obligaţiile prevăzute la alin. (1), conferă titularilor exclusiv dreptul de a deţine armele respective la adresa înscrisă în certificat.

Persoanele juridice autorizate să deţină arme neletale, dintre cele prevăzute în categoria D pct. 2 şi 3 din anexa la Legea nr. 295/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia ca, până cel târziu la data expirării valabilităţii vizei certificatului de deţinător, să se prezinte la organul de poliţie care le are în evidenţă, în vederea:

a) înscrierii armei/armelor din certificatul de deţinător în autorizaţia de folosire, în cazul celor care posedă un asemenea document;

b) obţinerii autorizaţiei de folosire, în cazul celor care nu posedă un asemenea document, cu respectarea condiţiilor stabilite de Legea nr. 295/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la autorizarea folosirii armelor neletale din categoria celor supuse autorizării.


Admin
de Admin decembrie 14, 2021 15:03
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns