Incendiu la locuință din Piatra Neamț provocat de improvizații la instalația electrică

Admin
de Admin octombrie 12, 2021 13:06

Incendiu la locuință din Piatra Neamț provocat de improvizații la instalația electrică

În această dimineață, în jurul orei 08:20, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din municipiul Piatra-Neamț.

La locul evenimentului s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Piatra Neamț.

Incendiul se manifesta generalizat la o casă situată pe strada Tudor Vladimirescu.

Pompierii au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite. Din interiorul locuinței a fost scoasă o butelie.

Nu au fost victime. Scurtcircuitul electric, provocat de siguranțe fuzibile improvizate, a fost cauza probabilă de producere a incendiului.

Plt. adj. Buțurcă Dragoș se afla în apropierea locului unde se manifesta incendiul și cum a considerat că este ceva absolut firesc, a mers să vadă despre ce este vorba și cum poate fi de folos.

Ajuns la locul evenimentului, fără să ezite, a verificat dacă sunt persoane rămase în interiorul locuinței și a evaluat repede situația până la sosirea forțelor de intervenție alături de care a participat în vederea localizării și lichidării incendiului.

Pompierul se afla în timpul liber, îndreptându-se spre locuința proprie după ce și-a lăsat copilul la grădiniță.


Admin
de Admin octombrie 12, 2021 13:06
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Facebook Pagelike Widget