Două persoane din Roman încarcerate pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată

Admin
de Admin martie 14, 2018 11:54

În urma investigațiilor efectuate de către polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman, persoanele bănuite de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie din noaptea de 6-7 martie au fost depistate și reținute.

Cele două persoane, o femeie de 39 de ani și un tânăr de 23 de ani, ambii din Roman au fost identificați imediat după faptă, însă se sustrăgeau urmăriri penale, fiind depistați și reținuți ieri, de către polițiști.

Cercetările sunt în derulare pentru că în noaptea de 6-7 martie partea vătămată, un bărbat de 76 de ani ar fi fost acostat de femeie și ademenit să meargă cu ea în parcul municipiului Roman, unde ar fi fost deposedat de suma de 650 lei de către aceasta și tânărul de 23 de ani, prin folosirea violenței.

În data de 12 martie, în urma documentării activității infracționale, polițiștii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, față de cele două persoane, urmând ca marţi, 13 martie, să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunere de arestare preventivă.

Sfaturi pentru preîntâmpinarea situațiilor în care ați putea fi victimizat:

  • Evitați drumurile întunecate și parcurile izolate, folosiți străzi si locuri iluminate, chiar daca faceți un ocol;
  • Țineți-vă poșeta sau servieta sub brațul opus traficului, hoții prin smulgere nu vor putea acționa;
  • Evitați situațiile violente de pe strada;
  • Nu afișați ostentativ obiecte de valoare (lănțișoare, brățări, telefoane);
  • Evitați transportarea unor sume mari de bani, fără masuri de siguranță;
  • Evitați dialogul cu persoane in stare de ebrietate sau persoane necunoscute;
  • Nu acceptați compania persoanelor necunoscute, mai ales de sex feminin. Ele pot fi autoare sau complice la tâlhării;
  • Dacă sunteți în stare de ebrietate, rugați personalul de la bar sa va comande un taxi. Nu acceptați sa fiți conduși spre casa de persoane necunoscute;
  • Nu frecventați localurile de condiție îndoielnica în zilele de salariu sau când aveți asupra dumneavoastră bani;
  • Nu acceptați niciodată ofertele de găzduire făcute de persoane necunoscute sau pe care abia le-ați cunoscut la un pahar de alcool. Aceste persoane activează de regula in jurul gărilor, autogărilor, barurilor, sălilor de joc si birturilor de cartier.

Admin
de Admin martie 14, 2018 11:54
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Urmăreşte-ne pe facebook!