Festivalul de artă populară “Lada cu zestre”, ediţia a XIII-a

Admin
de Admin mai 23, 2018 13:44

Conceput iniţial numai ca un târg de meşteri populari, Festivalul “Lada cu Zestre” s-a diferenţiat treptat de manifestările de profil din ţară  prin complexitate, cuprinzând şi lansări de carte pe teme de etnografie, conferinţe, expoziţii şi simpozioane.

De asemenea, în fiecare an a fost propusă o temă nouă: civilizaţia lemnului, arta lutului, arhitectura, arta religioasă sau copilăria în satul tradiţional, încercând să se refacă astfel universul rural tradițional. În  anul Centenar al Unirii noastre, specialişti de la muzee renumite din ţară aduc în atenţie câteva monumente sau tradiţii din tezaurul național, sub genericul Patrimoniu etnografic românesc.

Fiecare ediţie reprezintă pentru organizatori o provocare: să invite alţi meşteri, ceea ce devine din ce în ce mai greu pentru că, timp de 12 ediţii, o mare parte din ei a trecut deja prin Piatra-Neamț. De aceea au decis ca de această dată să participe, din nou, cei mai apreciaţi din ediţiile precedente, dar şi să fie încurajaţi tinerii care lucrează piese de artă populară.

În acest an, cei peste 80 de participanţi – reprezentând zone recunoscute pentru păstrarea tradiţiei, inclusiv din Republica Moldova – vor expune piese reprezentative pentru domeniile artei populare: port popular, textile de interior, ceramică, împletituri din diverse materiale, ouă încondeiate, măşti, podoabe, icoane pe sticlă şi lemn, jucării din lemn, obiecte din os sau instrumente muzicale.

Valoarea lor va face, şi în acest an, destul de dificilă misiunea juriului format din etnografi, care va propune premianţii. Se vor decerna următoarele distincţii: Premiul pentru creaţie în arta populară şi Premiul pentru promovarea artei populare, acordate de Consiliul Judeţean Neamţ, şi Premiul „Neculai Popa”, iniţiat de Complexul Muzeal Judeţean Neamţ în memoria renumitului creator popular de la Târpeşti.

În plus, anul acesta, Adunarea generală a Asociaţiei Meşterilor Populari din Moldova se va desfăşura în cadrul Festivalului de Artă Populară “Lada cu zeste”.

Deschiderea oficială va avea loc vineri, 25 mai, ora 12, în prezenţa oficialităţilor şi în acordurile ansamblurilor artistice „Dor vânătorean” şi „Floare de colţ” ale Centrului pentru Cultură şi Arte ”Carmen Saeculare” Piatra-Neamţ.

Organizatorii festivalului – Consiliul Judeţean Neamţ, Consiliul Local şi Primăria Municipiului Piatra Neamţ, Complexul Muzeal Judeţean Neamţ – vă invită ca, timp de trei zile, să vizitaţi “satul” din mijlocul oraşului şi să vă bucuraţi de ceea ce este autentic în arta populară românească.

Afis-Lada-cu-Zestre-2018


Admin
de Admin mai 23, 2018 13:44
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Facebook Pagelike Widget

Vrei să faci parte din echipa noastră? Oferim salariu motivant!

TeleM Neamţ face angajări pentru posturile de reporter – redactor şi agent marketing.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV la adresa de email: [email protected]