Epopeea parcărilor din Piatra Neamț. Contractele revin la Parking.

Admin
de Admin iunie 16, 2022 15:22

Epopeea parcărilor din Piatra Neamț. Contractele revin la Parking.

Prin Hotărârea Consiliului Local Piatra-Neamț votată miercuri, 15 iunie, parcările de reședință trec în administrarea societății Parking SA. Este o măsură luată pentru a ieși din situația de criză în care se află municipiul Piatra-Neamț în ceea ce privește serviciul de administrare a parcărilor de reședință, blocat în acest moment de acțiunea în instanță a Instituției Prefectului Județului Neamț.

Urmează ca Primăria să încheie un contract cu societatea Parking, iar imediat după acesta va fi semnat, vor fi anunțate public toate informațiile pe care cetățenii trebuie să le știe în vederea încheierii contractelor pentru locurile de parcare de reședință.

”Pentru contractarea locurilor de parcare va fi folosită o aplicație, care urmează să fie recepționată de Primărie și pe care o va preda ca bun de retur către Parking SA. Aplicația va simplifica și transparentiza procesul de contractare a unui loc nou de parcare și de prelungire a contractelor pentru locurile de parcare de reședință.

Noile tarife aprobate astăzi vor fi de 175 lei/an pentru persoane fizice și 350 lei/an pentru persoane juridce. Creșterea tarifelor a fost necesară în primul rând pentru a putea demara investițiile pentru rezolvarea pe termen mediu și lung a problemei locurilor de parcare insuficiente din oraș și pentru a asigura un serviciu de administrare a parcărilor de calitate”, se precizează pe pagina de facebook a primăriei.


Admin
de Admin iunie 16, 2022 15:22
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Facebook Pagelike Widget