Elevii se vor întoarce în clase începând cu data de 8 februarie

Admin
de Admin februarie 3, 2021 10:53

Elevii se vor întoarce în clase începând cu data de 8 februarie

Școlile se vor redeschide începând cu data de 8 februarie, în funcție de incidența cazurilor de covid din fiecare localitate. Anunțul a fost făcut de președintele Klaus Iohannis, în urma unei ședințe la care au participat premierul Florin Câțu, ministrul Sănătății și ministrul Educației.

”Începând de luni, majoritatea copiilor merg fizic la școală. Evident că trebuie să respectăm situația din fiecare localitate și pentru fiecare școală trebuie luate măsuri foarte stricte, noi ne dorim ca școala să se desfășoare în condiții sigure și pentru copuu și pentru dascăli”, a declarat președintele Iohannis.

În localitățile în care sunt puține cazuri de covid, care sunt în scenariul verde, toți copiii merg fizic la școală, la grădiniță, atât cei care învață în ciclul primar, cât și cei de la gimnaziu și liceu.

În localitățile care se află în scenariul galben, copiii merg fizic la grădiniță, clasele I-IV merg la școală, iar în ceea ce privește ciclul gimnazial și liceul merg doar elevii din clasa a 8-a și a 12-a în clase.

În localitățile aflate în scenariul roșu, rămân gradinițele deschise și doar elevii din ciclul primar merg fizic la școală. Ceilalți elevi vor trece la școala online.

În localitățile aflate în carantină, întreg procesul de învățământ se va desfășura doar online.

În zilele următoare va fi adoptat un ordin comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului Educației prin care vor fi stabilite procedurile cum se verifică dacă elevii sunt bolnavi, la câte cazuri se închid școlille etc.


Admin
de Admin februarie 3, 2021 10:53
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Facebook Pagelike Widget