- FESTIVALUL DE TEATRU PIATRA NEAMȚ, ediția 37, Teatrul – un dincolo prezent
- În preajma Sărbătorii Floriilor CORUL ACADEMIC „BYZANTION” CONCERTEAZĂ LA PIATRA-NEAMȚ
- CONCURSUL NAŢIONAL DE ARTE PLASTICE „NICOLAE MILORD”, EDIŢIA A X-A
- LA ORIZONT, FESTIVALUL CONCURS „FLORILE CEAHLĂULUI”, EDIȚIA A XXXVI-A
- Un nou atelier de icoane pe sticlă
- Expoziție de icoane pe sticlă Emilia Nicolaescu
Director nou la Compania Judeţeană Apa Serv
Începând de luni, 23 octombrie, compania judeţeană Apa Serv SA are un nou director. Vlad Angheluţă a fost numit în această funcţie în locul lui Petcu Movilă, care a demisionat din motive personale, fiind trecut pe postul de director comercial la aceeaşi companie.
Noul director se va confrunta cu problemele reale, de funcţionare, cu care se confruntă compania care distribuie apa în judeţul Neamţ. Se anunţă o organizare mai eficientă a activităţii şi, foarte probabil, trasarea de noi responsabilităţi directorilor zonali. De asemenea, este urmărită şi o eficientizare a comunicării atât în interiorul companiei, dar mai ales cu abonaţii şi consumatorii din judeţ.
Vlad Angheluţă a ocupat funcţiile de prefect şi subprefect al judeţului Neamţ, a devenit administrator public al judeţului, după care s-a întors la funcţia de director la Direcţia de Asistenţă Socială de pe lângă Primăria Tg. Neamţ.






Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.
Scrie un comentariu