Ateliere de specializare în drepturile de autor și storytelling, la Biblioteca Județeană

Admin
de Admin octombrie 29, 2019 15:31

ateliere ANBPR drepturi de autorBiblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ în parteneriat cu Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) susțin specializarea personalului din biblioteci prin organizarea a două ateliere de specializare cu tematica drepturi de autor și storytelling (atelier de spus povești) în biblioteci, în perioada 15 noiembrie – 10 decembrie 2019.

Durata unui atelier va fi de trei zile, iar taxa de înscriere la un atelier este de 350 lei. Atelierele se vor organiza în funcție de numărul de înscrieri, minimum 15 participanți la un curs.

Persoanele înscrise la cursurile ANBPR vor beneficia, în baza Contractului de formare profesională încheiat, de suporturi sau note de curs, materiale ajutătoare și consultații oferite, la cerere, de către formatori.

Lectorii ANBPR sunt persoane autorizate, cu competențe de formator, flexibile în livrarea conținuturilor și cu calificări deosebite în domeniul de activitate din care provin (masterate, doctorate, vechime relevantă în profesia de bibliotecar).

Profesioniștii în domeniu își asumă, în acest fel, responsabilitatea formării de bibliotecari specializați sau calificați, în conformitate cu standardele în vigoare, cu tendințele internaționale ale domeniului, cu cerințele specifice ale angajatorilor și ale comunității dar, mai ales, cu așteptările și cerințele exprimate în repetate rânduri de membrii ANBPR.

Taxa de participare se va achita (după emiterea facturii) în contul ANBPR: RO33CECEB50343RON0650133, deschis la CEC, Sector 5, București, cod fiscal 7137332.

Pentru obținerea formularului de înscriere vă rugăm să ne contactați la ANBPR: e-mail: anbpr_ro@yahoo.com, formare.bibliotecari@gmail.com, telefon mobil: 0724319261 sau Biblioteca Județeana „G.T. Kirileanu Neamț“, e-mail: euro_cic@yahoo.com, tel. 0752105083.

Pentru participarea la programele de formare organizate de ANBPR, completați și trimiteți Formularul de înscriere individuală sau colectiv (Anexa 1 sau 2) la adresa: anbpr_ro@yahoo.com sau formare.bibliotecari@gmail.com.

Centrul de Formare și Dezvoltare Profesională al ANBPR (CFDP), în buna tradiție a formării specialiștilor din domeniul info-documentar, oferă programe acreditate de calificare și perfecționare profesională în biblioteconomie și științele informării, cursuri de specializare a personalului în domeniile managementului și tehnologiilor informației, comunicării, al marketingului serviciilor și produselor de bibliotecă. Între 2010-2019, CFDP a organizat programe importante la nivel național și local pentru calificarea și perfecționarea personalului de specialitate, ateliere destinate actualizării cunoștințelor și diseminării bunelor practici pentru bibliotecarii din sistemul bibliotecilor publice, universitare, școlare, pentru șomeri și alte categorii.


Admin
de Admin octombrie 29, 2019 15:31
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Publicitate

Zumba Fitness cu Bazil

Vrei să faci parte din echipa noastră? Oferim salariu motivant!

TeleM Neamţ face angajări pentru posturile de reporter – redactor şi agent marketing.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV la adresa de email: telemneamt@gmail.com.