Acțiune de combatere a cerșetoriei și a faptelor antisociale în Piatra Neamț

Admin
de Admin noiembrie 22, 2019 13:38

În data de 21 noiembrie, între orele 6:00 – 22:00, la nivelul Birourilor de Ordine Publică din cadrul Poliției Locale Piatra Neamț, s-a organizat și desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii cerșetoriei și a faptelor antisociale.

Patrule ale Poliției Locale Piatra Neamț, împreună cu lucrători ai Direcției de Asistență Socială – Primăria Piatra Neamț au depistat și identificat un număr de 19 persoane care apelau la mila publică,  iar 14 dintre acestea au fost sancționate contravențional. Alte 13 persoane au fost amendate pentru încălcarea normelor de conviețuire socială (Legea 61/1991R – pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice), valoarea totală a amenzilor aplicate în cele 27 de cazuri  fiind de 3.400 de lei.

Totodată, 67 de lucrători comerciali, de la tot atâtea unități de alimentație publică (baruri și restaurante), au fost atenționați cu privire la respectarea prevederilor articolului 2, punctul 22, din Legea 61/1991R (” servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflaţi în vădită stare de ebrietate, precum şi a minorilor”).

De asemenea, miercuri, 20 noiembrie 2019, agenți ai Poliției Locale Piatra Neamț au acordat sprijin reprezentanților DelGaz Grid,  Poliției Municipiului Piatra Neamț și ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Neamț, în cadrul unei ample acțiuni de depistare a furturilor de energie electrică sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea, în cartierul Văleni II din municipiul Piatra Neamț.


Admin
de Admin noiembrie 22, 2019 13:38
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Vrei să faci parte din echipa noastră? Oferim salariu motivant!

TeleM Neamţ face angajări pentru posturile de reporter – redactor şi agent marketing.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV la adresa de email: telemneamt@gmail.com.

Facebook Pagelike Widget