- FESTIVALUL DE TEATRU PIATRA NEAMȚ, ediția 37, Teatrul – un dincolo prezent
- În preajma Sărbătorii Floriilor CORUL ACADEMIC „BYZANTION” CONCERTEAZĂ LA PIATRA-NEAMȚ
- CONCURSUL NAŢIONAL DE ARTE PLASTICE „NICOLAE MILORD”, EDIŢIA A X-A
- LA ORIZONT, FESTIVALUL CONCURS „FLORILE CEAHLĂULUI”, EDIȚIA A XXXVI-A
- Un nou atelier de icoane pe sticlă
- Expoziție de icoane pe sticlă Emilia Nicolaescu
Accident rutier grav cu 3 autoturisme implicate și 7 răniți
Sâmbătă, 15 decembrie, în jurul orei 14:30, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență ”112”, despre producerea unui accident rutier cu victime încarcerate în care au fost implicate patru autoturisme.
La locul indicat s-au deplasat trei echipaje de pompieri militari de la Detașamentul de Pompieri Piatra Neamț cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. De la Serviciul de Ambulanță județean Neamț s-au deplasat 6 ambulanțe.
Salvatorii au acționat pentru descarcerarea a două persoane de sex feminin. În urma accidentului au fost transportate la UPU Piatra Neamț 7 persoane, din care 6 implicate în accident și una care a suferit un atac de panică. Echipajul de stingere a asigurat măsurile psi la locul evenimentului rutier.
Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că un șofer, de 31 de ani, care venea dinspre Bacău spre Piatra Neamț, pe raza localității Dumbrava Roșie (în apropierea magazinului Dedeman) și-a pierdut cunoștința și a intrat în coliziune cu un alt autoturism care venea din sens opus. Al doilea autoturism a fost proiectat într-un alt treilea care circula pe același sens. În autoturismul care circula regulamentar se aflau patru persoane, șoferul de 29 de ani, o femeie de 48 de ani, o tânără de 29 de ani și fiica acesteia, de 2 ani. Cele două femei au rămas încarcerate pe bancheta din spate a mașinii.
Din cele 3 mașini, 7 persoane au fost deplasate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Piatra Neamț. Mama copilului de 2 ani a decedat ulterior la spital, având mai multe fracturi și leziuni. Fetița a fost deplasată la Iași, prezentând fracturi multiple.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul sîăvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Articole similare:
Niciun comentariu
Scrie un comentariu
Lasă un răspuns Anulează răspunsul









Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.
Scrie un comentariu