Accident cu 4 victime pe DN2, în apropierea localității Tețcani

Admin
de Admin octombrie 30, 2019 13:09

Marți, 29 octombrie, în jurul orei 20:00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN2, soldat cu rănirea a patru persoane.

Din primele cercetări efectuate a reieșit faptul că, în timp ce un bărbat, de 40 de ani, din Suceava, conducea un autoturism pe DN 2, în afara localității Tețcani, din direcția Roman-Suceava, s-ar fi angajat în depășirea unui autoturism care circula pe același sens de mers, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, din Iași, care circula din sensul opus.

În urma coliziunii a rezultat vătămarea corporală a ambilor conducători auto și a două femei, ambele de 30 de ani, din Iași, pasagere în autoturismul condus de bărbatul de 32 de ani. Victimele au fost preluate și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


Admin
de Admin octombrie 30, 2019 13:09
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Vrei să faci parte din echipa noastră? Oferim salariu motivant!

TeleM Neamţ face angajări pentru posturile de reporter – redactor şi agent marketing.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV la adresa de email: telemneamt@gmail.com.