A făcut accident pentru că nu a oprit la STOP. Patru autoturisme au fost avariate.

Admin
de Admin februarie 9, 2023 13:57

A făcut accident pentru că nu a oprit la STOP. Patru autoturisme au fost avariate.

Astăzi, 9 februarie, în jurul orei 11:40, polițiștii Biroului Rutier Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, la intersecția străzilor Adâncata cu Unirii, din Piatra-Neamț.

”Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce o conducătoare auto, de 21 de ani, din județul Harghita, conducea un autoturism pe strada Unirii, ajunsă la intersecția cu strada Adâncata nu ar fi respectat semnificația indicatorului Oprire, intrând în coliziune cu o autoutilitară, condusă de un bărbat de 64 de ani, din Piatra-Neamț, iar ulterior autoturismul ar fi fost proiectat în alte două autoturisme staționate, în care nu se afla nicio persoană. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului autoutilitarei”, a declarat sinsp. Ciofu Ramona, purtător de cuvânt IPJ Neamț.

Ambii conducătorii auto, au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


Admin
de Admin februarie 9, 2023 13:57
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns