”Viitorul din trecut” – premieră la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț

Admin
de Admin octombrie 7, 2020 11:48

”Viitorul din trecut” – premieră la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț

Pe 11 și 18 octombrie, de la 16.00 și 19.00, Teatrul Tineretului prezintă ”Viitorul din trecut”, un spectacol bazat pe documentare, site-specific, itinerant, regizat de artistul german Clemens Bechtel. Născut în 1964, Clemens Bechtel creează din anii ’90 ca regizor și dramaturg, tratând în spectacolele sale probleme politice și sociale ale lumii de astăzi. Majoritatea pieselor ce stau la baza spectacolelor sale sunt scrise de el însuși sau dezvoltate împreună cu actori și experți. Creațiile sale sunt considerate exemple ale noului teatru politic documentar german.

Scenariul spectacolului „Viitorul din trecut“ a fost scris în urma consultării de documente istorice și cu ajutorul interviurilor cu actorii TT sau cu locuitorii orașului. În timpul documentării,  Clemens Bechtel a descoperit că Piatra Neamț este „un oraș care are multe povești de spus”. Explorarea acestui spațiu a fost o experiență importantă pentru el, fiind interesat să înțeleagă ce s-a întâmplat cu ideile și planurile celor care au copilărit aici înainte de ’89.

Spectacolul ”Viitorul din trecut” se va desfășura atât în clădirea teatrului, cât și în cadrul unui itinerariu prin oraș, în interiorul Palatului Copiilor și în împrejurimile acestuia, în prezența unui public format din maxim 16 persoane. „Consider că teatrul se află pe un drum din ce în ce mai bun datorită faptului că nu rămâne ancorat doar în clădirea sa, ci folosește străzile, spațiul public și alte clădiri ca pe o scenă”, spune Clemens. „Publicul va privi aceste spații altfel decât o făcea până acum.”

Continuăm să descoperim noi locuri de întâlnire cu publicul, după VA URMA – ghid performativ pentru spectator, o călătorie ghidată de actorii noștri, în care am  am explorat interiorul și împrejurimile teatrului. De asemenea, continuăm seria colaborărilor internaționale, după ce în iunie am participat la festivalul digital POSTWEST  \\ guess where, organizat de Teatrul Volksbühne din Berlin.

Viitorul din trecut

Un spectacol de Clemens Bechtel

Distribuție: Aida Avieriței, Cătălina Bălălău, Daniel Beșleagă, Nora Covali, Valentin Florea, Loredana Grigoriu, Maria Hibovski, Florin Hrițcu, Dragoș Ionescu

scenografie: Vesna Hiltmann

coloană sonoră și video: Alex Halka

traducere din engleză: Lucian Branea

asistență de regie: Cătălina Bălălău

consultanță documentare: Raluca Naclad și Vlad Socea

regie tehnică: Cristian Ionescu și Petre Iftimie

Parteneri: Palatul Copiilor Piatra Neamț, Complexul Muzeal Județean Neamț, Federația Comunităților Evreiești din România

Bilete: bilete.ro/viitorul-din-trecut/

Rezervări se pot face la telefon 0756698978 – Alina Balint. Biletele rezervate pot fi achitate și ridicate la intrare, înainte de începerea evenimentului.

 

premiera viitorul din trecut TT


Admin
de Admin octombrie 7, 2020 11:48
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Facebook Pagelike Widget

Vrei să faci parte din echipa noastră? Oferim salariu motivant!

TeleM Neamţ face angajări pentru posturile de reporter – redactor şi agent marketing.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV la adresa de email: [email protected]