Un tânăr de 28 de ani și-a pierdut viața într-un accident rutier în timp ce se întorcea de la o nuntă

Admin
de Admin octombrie 10, 2022 10:07

Un tânăr de 28 de ani și-a pierdut viața într-un accident rutier în timp ce se întorcea de la o nuntă

La data de 9 octombrie, în jurul orei 05:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz și Serviciul Rutier Neamț au intervenit la un eveniment rutier, produs pe Drumul Național 15, în localitatea Tarcău.

Din cercetările preliminare efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr, de 18 ani, din Hangu, conducea un autoturism pe sectorul de drum anterior menționat, din direcția Piatra Neamț spre Bicaz, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu un stâlp din beton, un indicator rutier și un autoturism care era staționat regulamentar, în condiții ce vor fi stabilite în cursul cercetărilor.

Din nefericire, în urma evenimentului rutier, a rezultat decesul unui tânăr de 28 de ani, din Hangu, pasager în autoturism.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cei doi veneau de la o nuntă, iar șoferul era fără experiență având permisul luat de puțin timp.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

foto: arhiva


Admin
de Admin octombrie 10, 2022 10:07
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns