Trei persoane din comuna Pângăraţi, la un pas să ardă de vii într-un incendiu în propria locuinţă

Admin
de Admin aprilie 30, 2018 11:30

În această noapte, în jurul orei 02:00, o persoană aflată în trafic pe raza comunei Pângăraţi a anunțat dispeceratul ISU, prin numărul unic de urgenţă 112, despre un incendiu la o locuinţă din localitate.

S-au deplasat 12 subofițeri cu două autospeciale si o ambulanță SMURD, constatând că ardea violent o anexă locuibilă, temperatura degajată ducând deja la degradarea unor elemente ale faţadei casei cu mansardă (aflată la 3 metri). La intervenție au participat și membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Pângăraţi.

Pompierii au stins incendiul, a cărui cauză probabilă de producere este un scurtcircuit produs la o ladă frigorifică.

Au ars: acoperișul anexei, construit din lemn si învelitoare din tablă, pe aproximativ 50 mp., si bunurile din interior. S-au degradat: două geamuri, balconul din lemn, izolația din polistiren si o terasă de aproximativ 6 mp.

Apelantul a avut prezenţă de spirit şi a trezit cele trei persoane aflate în locuință, după ce a anunțat incendiul prin 112. Aceasta a încercat, împreună cu proprietarul, să stingă incendiul cu găleți cu apă, până la sosirea pompierilor.


Admin
de Admin aprilie 30, 2018 11:30
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns