Tânăr din Tg. Neamţ reţinut pentru lovituri şi alte violenţe

Admin
de Admin octombrie 17, 2018 14:12

La data de 16 octombrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei orașului Târgu Neamţ au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de un tânăr de 23 de ani, cercetat atât pentru comiterea unei infracţiuni de lovire la data de 9 iunie, cât şi pentru  alte fapte similare.

Având în vedere faptul că leziunile provocate persoanei vătămate au necesitat pentru vindecare peste 35 de zile de îngrijiri medicale, la data de 16 octombrie, tânărul de 23 de ani a fost introdus în arestul IPJ Neamţ urmând ca astăzi, 17 octombrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamţ, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

În fapt, la data de 9 iunie, în jurul orelor 02:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei orașului Târgu Neamţ au fost sesizaţi cu privire la o altercaţie între un tânăr de 23 de ani şi un altul de 29 de ani, ambii din Târgu Neamţ, produsă în incinta unui local de pe strada Radu Teoharie.

Din primele cercetări a rezultat faptul că în urma unor discuții în contradictoriu tânărul de 23 de ani l-a lovit cu pumnii pe cel de 29 de ani, cercetările fiind continuate până în prezent sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violenţe.


Admin
de Admin octombrie 17, 2018 14:12
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Urmăreşte-ne pe facebook!