“Ştafeta Veteranilor” – ediţia a V-a, la Curtea Domnească din Piatra Neamţ

Admin
de Admin octombrie 16, 2018 13:09

În data de 17 octombrie 2018 începând cu ora 19.00, pe Platoul Curtea Domnească/Turnul lui Ştefan cel Mare din Piatra Neamţ, va avea loc un moment comemorativ ocazionat de sosirea „Ştafetei Veteranilor – 2018, ediţia a V-a” pentru întâmpinarea Zilei Armatei României.

Grupul Invictus, constituit din militari ai Batalionului 634 Infanterie „Petrodava” Piatra Neamţ, va prelua ştafeta de la militarii Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt” Iaşi, urmând ca a doua zi să efectueze alergarea pe traseul Piatra Neamţ – Târgu Neamţ – Fălticeni – Suceava – Botoşani, unde, la rândul lor vor preda ştafeta militarilor Batalionului 335 Artilerie „Alexandru cel Bun”.

În data de 25 octombrie Craiova, Bucureştiul şi Iaşiul vor fi unite la pas cu Careiul în cadrul Ştafetei Veteranilor – destinaţie finală.

Grupul Invictus România constituit din veterani ai teatrelor de operaţii din Irak şi Afganistan, au iniţiat un proiect dedicat comemorării Eroilor Armatei României din cel de-al Doilea Război Mondial, intitulat „Ştafeta Veteranilor”, în care voluntari ai Grupului Invictus România aleargă între oraşele Bucureşti şi Carei, urmând în mod simbolic, traseul parcurs de Armata Română în luptele pentru eliberarea teritoriului naţional de după 23 August 1944. Principalul scop al desfăşurării acestei ştafete este de a promova valorile naţionale prin comemorarea celor care au luptat sub Drapelul României.

Totodată, proiectul vizează strângerea de fonduri pentru cauza Invictus.

Invictus România îi provoacă pe români, pentru a cincea oară, să facă un gest de recunoştinţă şi să alerge în memoria eroilor lor, a bunicilor, străbunicilor care s-au jertfit pentru libertatea şi independenţa României.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Voluntarilor Invictus România împreună cu Ministerul Apărării Naţionale, în colaborare cu Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război, Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria” şi Asociaţia de Caritate din Armata României „Camarazii”.


Admin
de Admin octombrie 16, 2018 13:09
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Urmăreşte-ne pe facebook!