S-a urcat la volan fără permis și a fost prins de polițiști

Admin
de Admin iulie 10, 2020 18:32

S-a urcat la volan fără permis și a fost prins de polițiști

Un tânăr din Drăgănești este cercetat de polițiști sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

La data de 9 iulie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tîrgu Neamț au depistat în trafic un tânăr, de 20 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe un drum comunal din localitatea Răucești.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că acesta nu deţine permis de conducere.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.


Admin
de Admin iulie 10, 2020 18:32
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Facebook Pagelike Widget

Vrei să faci parte din echipa noastră? Oferim salariu motivant!

TeleM Neamţ face angajări pentru posturile de reporter – redactor şi agent marketing.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV la adresa de email: [email protected]