Reuniune ştiinţifică internaţională la Muzeul Cucuteni

Admin
de Admin octombrie 23, 2018 12:16

În perioada 23-25 octombrie 2018 va avea loc la Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni o nouă reuniune științifică internațională, dedicată Centenarului Marii Unirii și Anului European al Patrimoniului Cultural.

A devenit deja o tradiție, ca din doi în doi ani să fie organizată la Piatra-Neamț una dintre cele mai importante manifestări științifice în domeniul cercetării arheologice din România, prilej cu care să fie stabilite noi colaborări și schimburi de experiență cu specialiști și instituții de top din țară și străinătate, care să contribuie la mai buna cercetare și valorificare durabilă a patrimoniului cultural de excepție deținut de Complexul Muzeal Județean Neamț.

Dat fiind faptul că cele mai multe obiecte de patrimoniu cultural material mobil, datând din Preistorie și până în Evul Mediu, au fost confecționate din diferite categorii de roci, reuniunea este consacrată materiilor prime folosite și pieselor de piatră confecționate de comunitățile umane de pe bătrânul continent, inclusiv de pe actualul teritoriu al țării noastre.

În cadrul colocviului vor fi abordate mai multe teme, legate de rocile utilizate, zonele din care acestea au fost procurate, piesele de piatră cioplită și șlefuită confecționate, relațiile de schimb existente între comunitățile umane din diferite spații și perioade.

Evenimentul promovează cercetarea științifică interdisciplinară, acesta reunind contribuțiile a peste 50 de specialiști în arheologie, istorie și geologie, proveniți de la mai mult de 30 de instituții muzeale, universitare și academice prestigioase din România, Polonia, Cehia, Ungaria, Bulgaria, Germania, Austria, Italia, Spania, Ucraina, Rusia și chiar Australia.

Lucrările colocviului, materializate prin prezentarea comunicărilor și posterelor, vor fi însoțite de vizitarea expozițiilor din cadrul muzeelor din Piatra-Neamț, precum și a unor situri arheologice de importanță cultural-științifică deosebită, precum cele de la Poiana Cireșului (cu vestigii datând din paleolitic, perioada cea mai îndelungată din istoria omenirii, căreia i se datorează însăși procesul de antropogeneză), Văleni (prima așezare în care au fost descoperite, de către Gheorghe Asachi, primele artefacte aparținând culturii Cucuteni, ce constituie cea mai importantă civilizație preistorică europeană, prin prisma nivelului înalt de dezvoltare atins de comunitățile sale umane), Bâtca Doamnei (locul celebrei cetăți dacice Petrodava) și Curtea Domnească din Piatra-Neamț (unul din simbolurile statului medieval moldovenesc).


Admin
de Admin octombrie 23, 2018 12:16
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns