Restricții în municipiul Piatra Neamț din cauza creșterii cazurilor de COVID

Admin
de Admin septembrie 29, 2021 17:24

Restricții în municipiul Piatra Neamț din cauza creșterii cazurilor de COVID

Astăzi, 29 septembrie, din cauza creșterii cazurilor de covid-19 și depășirea pragului de 3 la mie, municipiul Piatra Neamț a intrat în scenariul roșu. Conform Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Neamț nr. 93, începând cu data de 30 septembrie, ora 08:00, vor intra în vigoare în Municipiul Piatra-Neamț o serie de măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19:

– Competițiile sportive în spații închise sau deschise se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului; de asemenea, sunt permise organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție.

– Sunt permise organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori şi cu purtarea măştii de protecţie.

– Este permisă organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri) cu un număr de participanţi de maximum 200 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană. De asemenea, este permisă organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în interior şi de maximum 200 de persoane în exterior, dar și organizarea de conferinţe cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în interior cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii.

– Se permite, în condiţiile Legii nr. 60/1991, republicată, organizarea de mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane, cu respectarea următoarelor măsuri:

a) purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii;
b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spaţiul în care se desfăşoară mitingul sau demonstraţia;
c) menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană, acolo unde este posibil;
d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materiale pe perioada desfăşurării mitingului sau a demonstraţiei;
e) aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

– Este permisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5:00 – 2:00.

– Este permisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului.

– Este permisă activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spaţii închise fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5:00 – 24:00.

Participarea la aceste activități / în aceste spații este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii.

– Este permisă activitatea restaurantelor şi cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, din aceste localităţi, doar pentru persoanele cazate în cadrul unităţilor respective.

– Prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin Ordinul comun al ministrului sănătăţii, al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

– Este permisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului.

– Este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5:00 – 2:00, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.


Admin
de Admin septembrie 29, 2021 17:24
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Facebook Pagelike Widget