Programul SPCLEP în perioada 26-27 septembrie

Admin
de Admin septembrie 14, 2020 12:09

Programul SPCLEP în perioada 26-27 septembrie

În atenția cetatenilor Municipiului Piatra-Neamț și ale celor 14 comune arondate SPCLEP Piatra-Neamț, respectiv com. Alexandru cel Bun, Bârgăuani, Bodești, Dobreni, Dochia, Dragomirești, Dumbrava-Roșie, Gârcina, Girov, Mărgineni, Negrești, Pângărați, Ștefan cel Mare și Tarcău.

Sâmbătă, 26.09.2020, programul va fi de la ora 08.00 la 16.00 iar duminică, 27.09.2020, programul va începe la ora 07.00 și se va termina la ora 21.00.

Reamintim cetățenilor că și in perioada alegerilor cererile pentru eliberarea actelor de identitate se vor soluționa în conformitate cu prevederile legale în vigoare.  În funcție de documentele prezentate de solicitant se vor elibera cărți de identitate sau cărti de identitate provizorii.

Potrivit art. 3 alin. (2) din Hotărârea Biroului Electoral Central nr.81 din 07.09.2020 privind aplicarea unitară a unor prevederi legale în materia exercitării dreptului la vot, la alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, alegătorul care deține un act de identitate al cărui termen de valabilitate ar fi expirat în perioada 01 martie – 27 septembrie 2020 își poate exercita dreptul de vot în baza acestuia.

Pentru a evita aglomerația la ghișeele serviciului, având în vedere contextul epidemiologic, rugăm cetățenii să se planifice telefonic la numărul de telefon 0233 210411, în vederea depunerii cererii de eliberare a actului de identitate.


Admin
de Admin septembrie 14, 2020 12:09
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Facebook Pagelike Widget

Vrei să faci parte din echipa noastră? Oferim salariu motivant!

TeleM Neamţ face angajări pentru posturile de reporter – redactor şi agent marketing.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV la adresa de email: [email protected]