Pompierii solicitați pentru îndepărtarea țurțurilor de gheață

Admin
de Admin decembrie 20, 2018 16:13

În această dimineață, în jurul orei 9:00, pompierii militari din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra Neamț au fost solicitați să intervină în municipiul Piatra Neamț, str. Progresului pentru îndepărtarea țurțurilor care amenințau să cadă, fiind un pericol pentru cetățeni.

Militarii s-au deplasat la intervenție cu două echipaje cu o autospecială de intervenție și lucru la înălțime și o autospecială de descarcerare, intervenind pentru îndepărtarea pericolului.

ISU Neamt reamintește cetățenilor că au responsabilitatea legală de îndepărtare a țurțurilor formați la streșinile și jgheaburile imobilelor pe care le dețin sau administrează. Există pericolul ca prin desprindere să rănească oamenii și să distrugă bunuri materiale.

Atunci când există risc iminent de cădere a țurțurilor formați la imobile, proprietarul/administratorul are obligația de a lua măsuri pentru avertizare și marcare a perimetrului expus riscurilor.

Pentru a evita asemenea evenimente nefericite, recomandările pentru proprietarii de locuinţe şi asociaţiile de proprietari sunt următoarele:
– curăţarea, de către proprietari sau asociaţiile de proprietari, a acoperişurilor clădirilor, în limita posibilităţilor, şi marcarea zonelor unde există riscul căderii de ţurţuri sau zăpadă;
– atenţionarea cetăţenilor care doresc să parcheze maşinile în apropierea blocurilor, pentru prevenirea rănirii acestora sau avarierii autovehiculelor, în cazul căderii de ţurţuri sau zăpada de pe acoperiş;
– curăţarea trotuarelor şi străzilor din apropierea blocurilor, astfel încât trecătorii să nu fie nevoiţi să meargă pe lângă imobile şi să fie surprinşi de eventualele căderi ale țurțurilor sau blocurilor de zăpadă dislocate de pe acoperişuri.

Intervenția pompierilor se poate realiza doar în situații speciale, atunci când sunt puse în pericol vieți și/sau se pot produce pagube material, iar înălțimea imobilelor sau condițiile de amplasare a acestora nu permit administratorilor imobilelor să acționeze în siguranța pentru îndepărtarea țurțurilor .


Admin
de Admin decembrie 20, 2018 16:13
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Facebook Pagelike Widget

Vrei să faci parte din echipa noastră? Oferim salariu motivant!

TeleM Neamţ face angajări pentru posturile de reporter – redactor şi agent marketing.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV la adresa de email: [email protected]