Polițiștii locali verifică cum sunt realizate lucrările stradale din Piatra Neamț

Admin
de Admin iulie 23, 2021 11:37

Polițiștii locali verifică cum sunt realizate lucrările stradale din Piatra Neamț

Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Disciplina în Construcții – Poliția Locală Piatra Neamț verifică zilnic în această perioadă, modul în care se desfășoară lucrările ce presupun săpături în carosabil sau pe trotuare, conform graficelor.

Firmele care realizează lucrările trebuie să semnalizeze corespunzător zonele unde se efectuează săpături, să folosească balizajul prevăzut de legislația în vigoare și să aducă terenul la starea inițială, cu încadrarea în termenele prevăzute în avizul de săpătură, eliberat de administratorul drumurilor.

În caz de neconformare, constructorii pot fi sancționați contravențional cu amenzi ce pot ajunge pană la 20.000, prevăzute în noile reglementări din HCL 135/2010 și în Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

Totodată, nesemnalizarea corectă a intervențiilor în carosabil sau acostament poate fi sancționată de lucrătorii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Piatra Neamț.

Lucrările care se desfășoară pe timp de noapte sunt de asemenea supravegheate de către polițiștii locali, iar acolo unde este necesar, aceștia acordă sprijin echipelor care intervin în carosabil.


Admin
de Admin iulie 23, 2021 11:37
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns