Pâinile Sf. Spiridon vor fi împărțite la Mănăstirea Nechit

Admin
de Admin decembrie 10, 2019 13:29

Pelerinii din toată țara sunt ateptați miercuri, 11 decembrie 2019, la Mănăstirea Nechit din comuna Borleşti, judeţul Neamţ pentru a participa la prima slujbă prilejuită de hramul Paraclisului „Sfântul Ierarh Spiridon” al aşezării monahale.

Slujba Privegherii va începe la ora 18:00 şi va fi oficiată de un sobor numeros de preoţi şi diaconi. Oamenii vor avea bucuria să se închine la racla ce adăposteşte papucul Sfântului Spiridon, primit pe 12 decembrie 2004 din Insula Corfu-Grecia, unde se află moaştele Episcopului Trimitundei.

La momentul binecuvântării litiei, se vor binecuvânta pâinile Sfântului Ierarh Spiridon.

“Pâinile Sfântului Spiridon sunt preparate dintr-un aluat special, după o rețetă adusă din Insula Corfu. Aceaste pâini se binecuvintează din 2004 la mănăstirea noastră, în ajunul sărbătorii Sfântului Spiridon. Tot atunci am primit de la biserica Sfântului Spiridon din Corfu papucul sfântului pe care l-a purtat timp de un an. Pâinile Sfântului Spiridon arată ca turta care a fost înmânată lui Ezechiel, sau ca turtele pe care le-a mâncat Sfântul Ilie, când i-au fost aduse de înger. Sunt mai mari decât o prescură, de culoare arămie, datorită aluatului din care au fost făcute”, a explicat ieromonahul Nifon Bârdan, secretarul Mănăstirii Nechit.

Joi, 12 decembrie, programul liturgic va continua cu Ceasurile, Acatistul şi Sfânta Liturghie, iar la final se va oficia Parastasul pentru cei adormiţi.


Admin
de Admin decembrie 10, 2019 13:29
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Facebook Pagelike Widget

Vrei să faci parte din echipa noastră? Oferim salariu motivant!

TeleM Neamţ face angajări pentru posturile de reporter – redactor şi agent marketing.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV la adresa de email: [email protected]