Ordin de ministru: Cum se încheie situația școlară a elevilor

Admin
de Admin mai 18, 2020 19:28

Ordin de ministru: Cum se încheie situația școlară a elevilor

Ordinul ministrului Educaţiei prin care este reglementată modalitatea de încheiere a situaţiei şcolare pe semestrul al II-lea a fost publicat vineri, 15 mai, în Monitorul Oficial.

În document este prevăzută modalitatea de încheiere a situaţiei şcolare în situaţii obiective, cum ar fi calamităţi naturale, intemperii, epidemii, pandemii, alte situaţii speciale care impun suspendarea cursurilor pentru o perioadă de timp care nu permite încheierea situaţiei şcolare pe semestrul al II-lea.

Potrivit ordinului, nu se vor mai susţine lucrările scrise pe semestrul al II-lea (teze), iar mediile vor fi încheiate cu minimum două note/calificative.

Pentru învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal, mediile se încheie astfel:

  • dacă elevul are cel puţin două note pe semestrul al II-lea şi nu se poate valorifica activitatea online, situaţia şcolară semestrială se poate încheia cu aceste două note;
  • dacă elevul are cel puţin două note pe semestrul al II-lea şi se poate valorifica activitatea online, situaţia şcolară se poate încheia cu mai mult de două note;
  • dacă elevul are doar o notă pe semestrul al II-lea şi nu se poate valorifica activitatea desfăşurată online, a doua notă va fi considerată nota care reprezintă media elevului din primul semestru;
  • dacă elevul are doar o notă pe semestrul al II-lea şi se poate valorifica activitatea desfăşurată online, situaţia şcolară semestrială se poate încheia cu cel puţin două note;
  • dacă elevul nu are nicio notă pe semestrul al II-lea şi nu se poate valorifica activitatea desfăşurată online, media semestrului I devine media anuală;
  • dacă elevul nu are nicio notă pe semestrul al II-lea şi se poate valorifica activitatea desfăşurată online, situaţia şcolară semestrială se poate încheia cu cel puţin două note.

Aceste reguli se aplică şi în cazul calificativelor date la învăţământul primar.

Tot în cazul învăţământului gimnazial, liceal, profesional şi postliceal, dacă media primului semestru este mai mică decât 5 şi nu se poate valorifica activitatea desfăşurată online, atunci cadrul didactic decide, împreună cu elevul sau părintele acestuia, data la care copilul poate susţine o lucrare scrisă sau un proiect prin care să fie notat, iar nota de la această evaluare devine media anuală.

Dacă media primului semestru este mai mică decât 5 şi se poate valorifica activitatea desfăşurată online, media semestrului al II-lea poate fi încheiată cu cel puţin două note.

Valorificarea activităţii online prin calificativ/notă se face cu acordul elevului sau cu acordul părintelui/susţinătorului legal, se mai precizează în ordin.

Pentru elevii din învăţământul profesional şi tehnic, încheierea situaţiei şcolare la modulele studiate doar în semestrul al II-lea, pentru care nu poate fi valorificată activitatea online, se desfăşoară astfel: cadrul didactic decide împreună cu elevul sau părintele data la care acesta poate susţine o lucrare scrisă/un proiect prin care să fie notat, iar această notă devine media anuală.


Admin
de Admin mai 18, 2020 19:28
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Facebook Pagelike Widget
Rifil