- Un TIR a distrus un stâlp de electricitate, un gard și o anexă gospodărească în urma exploziei unui cauciuc
- Incendiu la o pădure din comuna Borca
- Femeie căzută în locuință salvată de pompieri
- Accident rutier la Păstrăveni, un TIR s-a răsturnat în afara carosabilului
- Incendiu la un motel din Bicaz, au intervenit pompierii cu 4 autospeciale și voluntarii SVSU din 3 localități
- 5 autoturisme avariate pe o stradă din Piatra Neamț
O nouă facilitate pentru persoanele cu dizabilităţi

La Directia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ se primesc cereri de eliberare a ”Cardului european pentru dizabilitate”. Solicitările se primesc din această săptămână la sediul instituției, din strada Alexandru cel Bun, nr. 11, Piatra Neamț, camera 50 unde există și cereri tip la dispoziția doritorilor dar pot fi depuse și în format electronic. Cardul se eliberează doar la cerere.
Persoanele îndreptățite, părintele, reprezentantul legal, tutorele, precum și O.N.G.-ul al cărui membru este persoana cu handicap pot depune o cerere scrisă, însoțită de o fotografie recentă. Persoanele cu handicap vor primi împreună cu cardul instrucțiunile de folosire precum și sprijin sau îndrumare.
Cardul european pentru dizabilitate le dă dreptul persoanelor cu handicap la acces gratuit la toate evenimentele culturale, sportive și de petrecere a timpului liber în România și în alte 7 state membre ale Uniunii Europene: Slovenia, Cipru, Belgia, Italia, Estonia, Finlanda și Malta. Persoanele care pot beneficia de card sunt copiii și adulții cu handicap, cu certificate de încadrare în grad de handicap în termen de valabilitate.
Cardul este nominal, netransmisibil și intră în vigoare de la 01.01.2017 fiind valabil până în luna august 2020. Serviciile stabilite de fiecare dintre cele 8 state participante laacest proiect, de care beneficiază persoanele cu handicap în baza cardului vor fi postate periodic pe site-ul http://dizab.eurocard.gov.ro/. Cardul, un pas important către integrarea socială, își propune să fie pentru persoanele cu dizabilități o invitație de a vizita lumea și de a îndrăzni să își depășească limitele.
Articole similare:

Niciun comentariu
Scrie un comentariu
Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Descarca documente

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.
Scrie un comentariu