O expoziţie din Germania găzduieşte piese din patrimoniul Muzeului de Ştiinţe Naturale Piatra-Neamţ

Admin
de Admin aprilie 11, 2017 11:07

În perioada 2 aprilie – 5 noiembrie 2017, o serie de piese din colecţia de pești fosili a Muzeului de Ştiinţe Naturale Piatra-Neamţ constituie parte integrantă a unui proiect expoziţional realizat de muzeul Bürgermeister-Müller din Solnhofen (Germania).

Colecţia de peşti fosili Oligoceni este cea mai reprezentativă pentru Muzeul de Ştiinţe Naturale Piatra Neamţ şi de asemenea este cea mai importantă şi valoroasă colecţie ştiinţifică de acest gen din ţară, alăturându-se colecţiilor similare din muzeele de la Darmstadt (Germania), Moscova (Rusia), Wroclaw (Polonia), Brno (Cehia), Viena (Austria), Paris (Franța). Proiectul realizat de muzeul german include piese de excepţie din mai multe ţări – Austria, Elveţia, Marea Britanie, Danemarca, Italia, Statele Unite (statul Montana) şi România.

Solnhofen este o localitate din sudul districtului Weissenburg-Gunzenhausen din Franconia Mijlocie renumită pentru formaţiunile calcaroase şi fosilele sale. Menţionată pentru prima oară în a doua jumătate a secolului al VIII-lea, localitatea a fost numită după călugărul anglo-saxon „Sola” trimis în jurul anului 750 în zona râului Altmühl cu scopul convertirii triburilor germanice din zonă la creştinism.

Patrimoniul instituţiei muzeale s-a constituit pe baza colecţiei lui Friedrich Müller, fondator al muzeului şi cetăţean de onoare al oraşului Solnhofen. Expoziţia de bază, recent reorganizată (2014) are ca punct principal de atracţie „Lumea Archaeopteryx”. Este vorba despre fosile de dinozauri înnaripaţi şi păsări primitive grupate sub semnul unui nou concept expoziţional – Paleozoo (care îmbină perspectiva zoologică convenţională cu accea a unui muzeu de ştiinţe naturale).

 

 


Admin
de Admin aprilie 11, 2017 11:07
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Facebook Pagelike Widget
Rifil