- FESTIVALUL DE TEATRU PIATRA NEAMȚ, ediția 37, Teatrul – un dincolo prezent
- În preajma Sărbătorii Floriilor CORUL ACADEMIC „BYZANTION” CONCERTEAZĂ LA PIATRA-NEAMȚ
- CONCURSUL NAŢIONAL DE ARTE PLASTICE „NICOLAE MILORD”, EDIŢIA A X-A
- LA ORIZONT, FESTIVALUL CONCURS „FLORILE CEAHLĂULUI”, EDIȚIA A XXXVI-A
- Un nou atelier de icoane pe sticlă
- Expoziție de icoane pe sticlă Emilia Nicolaescu
Noi metode de cerșit: s-a prefăcut că e oarbă
Doi tineri au fost depistați că cerșeau, folosind un mod inedit de operare, în centrul municipiului Piatra Neamț, unul dintre ei prefăcându-se că este orb.
Polițiștii locali ai Biroului Ordine Publică – Poliția Locală Piatra Neamț au depistat, pe Bulevardul Republicii din Piatra Neamț, două pesoane care cerșeau, marți, 14.07.2020, în jurul orei 14.30.
În fapt, M.D.G. (15 ani), din comuna Urecheni, și A.M.S. (21 ani), din aceeași localitate, sub pretextul că minora este oarbă, și folosind o pancartă, apelau la mila publicului.
Atât tânărul, cât și adolescenta, au fost conduși la sediul Poliției Locale Piatra Neamț unde, după ce au fost identificați, au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei pentru încălcarea art. 2, pct. 3, din Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice (”Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de către o persoană aptă de muncă, precum şi determinarea unei persoane la săvârşirea unor astfel de fapte”).
Articole similare:
Niciun comentariu
Scrie un comentariu
Lasă un răspuns Anulează răspunsul









Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.
Scrie un comentariu