Luni, 6 iulie, se oprește apa în Piatra Neamț și alte 4 comune

Admin
de Admin iulie 4, 2020 14:21

Luni, 6 iulie, se oprește apa în Piatra Neamț și alte 4 comune

Pentru realizarea unei reparații la magistrala principală de aducțiune a apei potabile, Compania Județeană Apa Serv S.A anunță furnizarea cu presiune redusă a apei, putându-se ajunge până la oprirea totală, în ziua de 6 iulie 2020, în intervalul orar 04:00 – 23:00.

Estimăm că operațiunile de reîncărcare a rețelelor vor începe la orele 20:00 și din motive de echilibrare hidraulică a sistemului, furnizarea apei potabile se va relua cu presiune redusă începând cu orele 23:00 în aceeași zi, urmând ca echilibrarea hidraulică a rețelelor și furnizarea în condiții optime de presiune și debit să se încheiere marți, 7 iulie 2020 la orele 14:00.

Vor fi afectați utilizatorii din:

– Municipiul Piatra Neamț de la intrarea dinspre Bicaz până la pârâul Cuiejdi (pod Spital şi pod Piață) inclusiv în cartierul Dărmănești şi strada Orhei;

– Comunele: Alexandru cel Bun, Gârcina, Girov și Dochia.

Nu vor fi afectați:

– Spitalul Judetean Neamt şi Spitalul Bisericani şi nici zona aval de la Pârâul Cuejdi de la pod Spital si pod Piaţa până la Zănești inclusiv.

Ne cerem scuze tuturor utilizatorilor afectați, pe care îi asigurăm că echipele APA SERV vor face tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt și pentru reluarea furnizării apei
potabile.

Pentru informații suplimentare, beneficiarii noștri pot suna la Dispeceratul APA SERV care funcționează nonstop, la numărul de telefon 0233/233340 sau pot accesa site-ul Companiei http://www.apaserv.eu.


Admin
de Admin iulie 4, 2020 14:21
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns