Locuință din comuna Drăgănești afectată puternic de un incendiu, proprietara a suferit un atac de panică

Admin
de Admin noiembrie 6, 2020 12:01

Locuință din comuna Drăgănești afectată puternic de un incendiu, proprietara a suferit un atac de panică

Ieri, 5 noiembrie, în jurul orei 17:00, prin apel la 112, pompierii târgnemțeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Orțăști, comuna Drăgănești.

La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Târgu Neamț cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

Incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperișului unei locuințe.

Proprietara în vârstă de 61 de ani a suferit un atac de panică.  Aceasta a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajul de paramedici,  după care a fost transportată la CPU Târgu Neamț.

Pompierii au localizat și lichidat incendiul în urma căruia au ars 220 mp din acoperișul locuinței, bunurile materiale aflate în interiorul unei camere  și cereale depozitate în pod.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind ”scurtcircuitul electric”.


Admin
de Admin noiembrie 6, 2020 12:01
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Facebook Pagelike Widget

Vrei să faci parte din echipa noastră? Oferim salariu motivant!

TeleM Neamţ face angajări pentru posturile de reporter – redactor şi agent marketing.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV la adresa de email: [email protected]