Incendiul de ieri, de pe strada Dimitrie Leonida, provocat de “pierderea proprietăților fizico-chimice a unor instalații, conducte, armături”

Admin
de Admin noiembrie 1, 2018 14:52

 Miercuri, 31 octombrie, în jurul orei 13:30, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență “112”, despre producerea unei explozii urmată de incendiu la un apartament din municipiul Piatra Neamț, str. Dimitrie Leonida.

La locul evenimentului s-au deplasat 13 echipaje de pompieri militari cu 5 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, 2 autospeciale pentru intervenție și salvare de la înălțime, 1 autospecială de descarcerare, 1 autocamion de intervenție, 1 autospecială de transport personal și victime multiple, 2 autoambulanțe SMURD și 1 autospecială de primă intervenție și comandă din cadrul Detașamentului de Pompieri Piatra Neamț.

Ajunse la locul evenimentului, forțele profesioniste de intervenție au acționat concomitent, atât pentru căutarea și salvarea persoanelor surprinse de explozie, cât și pentru localizarea și lichidarea incendiului care s-a propagat și la acoperișul blocului.

În urma misiunilor de recunoaștere în apartamentele afectate, au fost identificate și salvate un număr de trei persoane, una de la etajul 4, cu ajutorul autoplatformei de intervenție la înălțime, iar celelalte două de la etajul 2. De asemenea, trei persoane au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Piatra Neamț, una din ele cu  arsuri de gradele 3 și 4 pe cca 70% din suprafața corporală.

Ca urmare a producerii exploziei, urmate de incendiu, au fost distruse/afectate: 3 apartamente, 16 apartamente cu uși și geamuri sparte, acoperișul din astereală de lemn și învelitoare azbociment pe cca 300 mp.

Cauza probabilă de producere a exploziei urmată de incendiu a fost o acumulare de gaz metan ca urmare a  “pierderii proprietăților fizico-chimice a unor instalații, conducte, armături”, inițiată de arcul electric al unui comutator.

Asupra cauzelor care au dus la “pierderea proprietăților fizico-chimice a unor instalații, conducte, armături” se vor pronunța, în urma unor activități specifice, organele de poliție.

Incendiu în Piatra Neamț

Publicată de Tele'M Neamt pe Miercuri, 31 Octombrie 2018


Admin
de Admin noiembrie 1, 2018 14:52
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Urmăreşte-ne pe facebook!

Programul Targul de Craciun la Neamt