Incendiu puternic la o locuință din Dulcești provocat de un coș de fum

Admin
de Admin septembrie 14, 2020 12:58

Incendiu puternic la o locuință din Dulcești provocat de un coș de fum

Sâmbătă, 12 septembrie, în jurul orei 17:00, prin apel la 112, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Corhana, comuna Dulcești.

La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Roman cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD și pompieri voluntari din cadrul SVSU Dulcești cu un buldoexcavator.

La ajungerea forțelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat la o casă de locuit.

Proprietarul locuinței, în vârstă de 72 de ani, a suferit un atac de panică. Acesta a primit îngrijiri medicale de la echipajul de paramedici la locul evenimentului,  refuzând transportul la spital.

Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în urma căruia au ars acoperișul locuinței, bunurile materiale din interiorul celor două camere, aproximativ 3 mc de cherestea și aproximiv 2.000 kg deșeuri carton și plastic depozitate în locuință și în curte.

Intervenția pompierilor a durat aproape patru ore.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind ”coșul de fum deteriorat”.


Admin
de Admin septembrie 14, 2020 12:58
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Facebook Pagelike Widget

Vrei să faci parte din echipa noastră? Oferim salariu motivant!

TeleM Neamţ face angajări pentru posturile de reporter – redactor şi agent marketing.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV la adresa de email: [email protected]