- FESTIVALUL DE TEATRU PIATRA NEAMȚ, ediția 37, Teatrul – un dincolo prezent
- În preajma Sărbătorii Floriilor CORUL ACADEMIC „BYZANTION” CONCERTEAZĂ LA PIATRA-NEAMȚ
- CONCURSUL NAŢIONAL DE ARTE PLASTICE „NICOLAE MILORD”, EDIŢIA A X-A
- LA ORIZONT, FESTIVALUL CONCURS „FLORILE CEAHLĂULUI”, EDIȚIA A XXXVI-A
- Un nou atelier de icoane pe sticlă
- Expoziție de icoane pe sticlă Emilia Nicolaescu
Incendiu puternic la o gospodărie din Borlești, 2 case au fost afectate și mai multe anexe au ars
Sâmbătă noaptea, în jurul orei 03:15, pompierii nemțeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din comuna Borlești.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la acoperișul a două locuințe (aflate la o distanță de aproximativ 2 metri una de cealaltă) și la mai multe anexe gospodărești.
Incendiul s-a propagat cu repeziciune din cauza vântului puternic și a cantității mari de materiale combustibile.
Persoanele ce se aflau în locuință s-au autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție.
Pentru localizarea și lichidarea incendiului au intervenit pompierii militari cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Piatra Neamț împreună cu pompierii voluntari din cadrul SVSU Roznov și Borlești.
Forțele de intervenție au evacuat din cele două locuințe bunurile materiale aflate în interior.
După finalizarea intervenției, pompierii au constatat că în urma incendiului au ars: acoperișul celor două locuințe pe o suprafață de aproximativ 400 mp (construit din astereală din lemn și acoperit cu tablă și plăci de azbociment), trei tone de plante furajere (depozitate în podul unei case), 800 Kg de cereale (porumb), bunuri materiale aflate în interiorul unei camere dintr-o locuință, anexele gospodărești construite din lemn pe o suprafață de aproximativ 100 mp cu bunurile materiale din interior acestora și 20 ml de gard din lemn.
Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale la locul evenimentului unei femei (proprietara locuinței) de 78 de ani ce a suferit un atac de panică.
Incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unui aparat electric pentru încălzire lăsat sub tensiune (scurtcircut electric).
Articole similare:
Niciun comentariu
Scrie un comentariu
Lasă un răspuns Anulează răspunsul









Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.
Scrie un comentariu