Incendiu provocat de un coș de fum defect la o locuință din orașul Târgu Neamț

Admin
de Admin februarie 9, 2023 13:35

Incendiu provocat de un coș de fum defect la o locuință din orașul Târgu Neamț

Noaptea trecută, în jurul orei 02:00, pompierii nemțeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă de pe strada 9 Mai în orașul Târgu Neamț.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Neamț.

La sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat la acoperișul unei anexe în care era amplasată o centrală termică. De asemenea incendiul era propagat și la acoperișul locuinței ce era atașată de această clădire, cu posibilitatea propagării la întreaga locuință și la o altă casă din aceiași gospodărie. Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului.

Au ars acoperișul anexei (construit din lemn și acoperit cu plăci din azbociment) pe o suprafață de aproximativ 60 mp, acoperișul locuinței pe o suprafață de aproximativ 20 mp (construit din lemn și acoperit cu tablă) și bunurile materiale ce erau depozitate în pod.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost coșul de fum neprotejat termic față de materiale combustibile.


Admin
de Admin februarie 9, 2023 13:35
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns