La data de 16 iunie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Neamț, împreună cu procurorii DIICOT – BT Neamț, au acționat pentru destructurarea unui grup infracţional organizat. 6 persoane au fost reţinute pentru 24 de ore.
Este vorba de gruparea cunoscută sub numele de ”clanul Capră”, care dădeau bani cu împrumut unor persoane care locuiau zona Văleni sau Speranța, în blocurile administrate de Locativ Serv. Mai multe detalii aici.
Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 15 iunie, 9 persoane, cu vârste cuprinse între 16 și 39 de ani, ar fi pătruns fără drept, în locuința unui tânăr, de 22 de ani, din Piatra Neamț, unde l-ar fi agresat fizic și i-ar fi adresat amenințări cu acte de violență, în scopul răzbunării, pentru declarațiile date în fața anchetatorilor într-o cauză penală.
De asemenea, cei în cauză ar fi distrus mai multe bunuri din incinta imobilului și i-ar fi sustras un telefon mobil și 2.000 de lei.
7 persoane au fost conduse la sediul DIICOT – BT Neamț, în vederea continuării cercetărilor.
În baza probatoriului administrat, față de 6 dintre acestea, a fost dispusă măsura reţinerii, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, răzbunare pentru ajutorul dat justiției, lovire sau alte violențe, amenințare, distrugere, tâlhărie calificată și violare de domiciliu.
La acțiune au participat și polițiștii Serviciului de Combaterea Criminalității Organizate Neamț și ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Neamț. La activități au participat și jandarmi.
Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.
Scrie un comentariu