Florile Ceahlăului, în perioada 13-15 martie, la Cinema ”Mon Amour” din Piatra Neamț

Admin
de Admin martie 6, 2020 14:32

FLORILE CEAHLĂULUI 2020Între 13 şi 15 martie, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ va organiza faza finală a celei de a XXXII-a ediţii a Festivalului concurs de muzică populară pentru copii şi tineri „Florile Ceahlăului”.

Cele două zile de concurs – 13 şi 14 martie -, precum şi Gala Laureaţilor de duminică, 15 martie, se vor desfăşura anul acesta la „Cinema, Mon Amour” din Piatra-Neamţ.

La faza finală a competiţiei vor participa concurenţii din toată ţara care au promovat preselecţia naţională desfăşurată la finalul lunii februarie.

Concursul are loc pe două secţiuni – interpretare vocală şi interpretare instrumentală.

Vineri, 13 martie, se vor întrece, începând cu ora 14:00, concurenţii de la secţiunea interpetare vocală, categoriile de vârstă 9-14 ani şi 20-25 ani.

Sâmbătă, 14 martie, tot de la ora 14:00, se vor întrece competitorii de la secţiunea vocală, categoria de vârstă 15-19 ani, şi concurenţii instrumentişti.

Intrarea spectatorilor pentru primele două zile este liberă, în limita locurilor disponibile.

În spectacolul de gală, Ansamblul folcloric „Floricică de la munte” aflat sub atenta şi profesionista îndrumare a Dediliei Popovici, va prezenta spectacolul „Lăsatul secului – spolocania”. Alături de artiştii nemţeni vor mai evolua laureata anului trecut, Diana Alexandra Dan (Suceava), şi invitaţii de onoare, Ionuţ şi Doiniţa Dolănescu.

Accesul publicului la Gala Laureaţilor se face pe baza biletelor (30 lei) care pot fi procurate de la sediul Centrului pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare” Neamţ, strada Ştefan cel Mare, nr. 3A, telefon 0233.21.40.26, precum şi de la sediul “Cinema, Mon Amour”, telefon 0233.21.22.47.


Admin
de Admin martie 6, 2020 14:32
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Vrei să faci parte din echipa noastră? Oferim salariu motivant!

TeleM Neamţ face angajări pentru posturile de reporter – redactor şi agent marketing.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV la adresa de email: telemneamt@gmail.com.

Facebook Pagelike Widget