- Creșa de la Sala Polivalentă și-a deschis porțile
- Despre admiterea la arhitectură, la Biblioteca Județeană
- Terapii gratuite pentru copii cu dizabilități la Săvinești
- Ocupația de Enolog, oficial recunoscută în COR
- Atelier de mărțișoare, la Biblioteca Județeană
- Ziua Internațională a Cititului Împreună, celebrată la Biblioteca Județeană
Falși colindători din județul Bacău amendați de polițiștii locali, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice!

Patru tineri cu vârste cuprinse între 16 și 20 de ani, toți dintr-o comună din
județul Bacău au fost sancționați contravențional pentru încălcarea Legii 61/1991,
după ce au fost identificați în centrul municipiului Piatra Neamț, ”colindând” cu o
boxă portabilă, cu volumul dat la maxim. Indivizii se plimbau printre blocuri
deranjând liniștea, miercuri, 13.12.2023, în jurul orelor 10.00.
Locatarii din zonă au sesizat prezența ”colindătorilor” de ocazie în Dispeceratul
Poliției Locale Piatra Neamț. Cele patru persoane au fost depistate de către
polițiștii locali de ordine publică după care au fost conduse la sediul instituției, iar
în urma identificării au fost sancționate contravențional cu câte 200, respectiv 500
de lei pentru tulburarea ordinii și liniștii publice prin zgomote (art. 2, pct. 25 din
Legea 61/1991).
Mai mult, unul dintre cei sancționați s-a dovedit a fi un recidivist, individul
executând în trecut o pedeapsă privativă de libertate, pentru comiterea
infracțiunii de tâlhărie.
Așadar, recomandăm cetățenilor să fie atenți la colindătorii de ocazie și să-
și ia toate măsurile de precauție în această perioadă, astfel încât să nu fie
victimele unor incidente neplăcute.
În cazul în care observați prin oraș astfel de indivizi, care nu fac decât să
deranjeze ordinea și liniștea publică, aveți posibilitatea de a sesiza 24 de ore din
24 Dispeceratul Poliției Locale Piatra Neamț, tel. 0233.231.300, I.J.J. Neamț,
Poliția Mun. Piatra Neamț.

Niciun comentariu
Scrie un comentariu
Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Cele mai citite articole
Eveniment
Cultură

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.
Scrie un comentariu