Elevi premiați la Gala Generațiilor, la Cinema Mon Amour din Piatra Neamț

Admin
de Admin iunie 25, 2019 14:01

Gala generatiilor Piatra NeamtZiua de joi, 27 iunie, este ziua dedicată pietrenilor de care suntem mândri. Începând cu ora 17:00, la Cinema Mon Amour vom organiza evenimentul ”Gala Generațiilor”. Vor urca pe scenă, pentru a fi premiați, elevii din Piatra-Neamț care au obținut premii la olimpiadele naționale și internaționale. Ne vom întâlni și cu cetățenii de onoare ai orașului și vom avea ocazia să îi cunoaștem, să le aflăm proiectele și să depănăm împreună amintiri. Seara se va încheia cu premierea Cuplurilor care au implinit 50 de ani de căsătorie și care constituie modele de viață în cuplu pentru noi toți.

Vor fi premiați elevii instituțiilor de învățământ pietrene care au obținut locurile 1, 2 și 3 la olimpiadele naționale în perioada iulie 2018 – iunie 2019, dar și profesorii lor îndrumători. În total sunt 57 de elevi și  44 de profesori care vor primi premii în cadrul evenimentului Gala Generațiilor, precum și 3 echipe de elevi de Colegiul Național de Informatică și Liceul cu Program Sportiv .

Printre Cetățenii de onoare ai municipiului Piatra-Neamț care au confirmat prezența la evenimentul de joi se numără Draga Olteanu-Matei, Vasile Muraru, Mihai Trăistariu,  Dumitru Bezem, Adrian Alui Gheorghe, Emil Nicolae, Iosif Koszeghi, Otto-Carol Heel, Luminiţa Dinu-Huţupan.

Așa cum s-a întâmplat și în anii trecuți, și anul acesta vor fi premiate cuplurile din Piatra-Neamț care au împlinit 50 de ani de căsătorie. 127 de cupluri care sărbătorit Nunta de Aur în perioada iulie 2018 – iunie 2019 vor fi felicitate cu această ocazie.

”A devenit o tradiție cu ocazia Zilelor Orașului să premiem tinerii valoroși ai municipiului, dar și cuplurile care sărbătoresc 50 de ani de căsătorie. Anul acesta ne-am dorit să îî felicităm și pe cetățenii de onoare ai municipiului să le facem cunoștință cu ei pietrenilor care nu îi cunosc și să le oferim ocazia celorlați să îi revadă. Aceștia sunt pietrenii cu care ne mândrim, și îmi doresc ca Gala Generațiilor să aibă cât mai multe ediții de acum încolo”, a declarat primarul Dragoș Chitic.

Gala Generațiilor este un eveniment organizat în parteneriat cu Editura Răzeșu și Liceul de Artă „Victor Brauner” din Piatra-Neamț, elevi ai liceului care participă la concursuri naționale și internaționale susținând momente artistice în cadrul galei.


Admin
de Admin iunie 25, 2019 14:01
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Urmăreşte-ne pe facebook!

Vrei să faci parte din echipa noastră? Oferim salariu motivant!

TeleM Neamţ face angajări pentru posturile de reporter – redactor şi agent marketing.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV la adresa de email: telemneamt@gmail.com.