Doi tineri din Răucești reținuți de polițiști pentru tâlhărie

Admin
de Admin martie 18, 2020 16:13

Poliţiştii de investigații criminale din cadrul Poliției orașului Tg. Neamț au depistat şi identificat, la scurt timp de la sesizare, persoanele bănuite de comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată. Cei în cauză au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

Luni, 16 martie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Tg. Neamț au fost sesizați de către un tânăr de 25 de ani, din Tg. Neamț, cu privire la faptul că persoane necunoscute l-au deposedat prin violență de telefonul mobil.

La scurt timp, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat persoanele bănuite de comiterea faptei, pe care le-au condus la sediul poliţiei, în vederea continuării cercetărilor.

Din investigații a reieșit că, în timp ce tânărul se afla pe o stradă din orașul Tg. Neamț, ar fi fost acostat de doi tineri de 20, respectiv 26 de ani, din Răucești, care i-ar fi solicitat o țigară, moment în care ar fi exercitat acte de violență asupra acestuia și l-ar fi deposedat de telefonul mobil.

În urma documentării activităţii infracţionale, cei doi au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.

În cursul aceleiași zile, tinerii au fost prezentați de polițiști Judecătoriei Tg. Neamț, față de aceștia fiind dispusă arestarea preventivă pentru 30 de zile.


Admin
de Admin martie 18, 2020 16:13
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns